Seguici
iBookstore
Android app on Google Play
Like Us
Un programma di
O punte între lumi
17 February 2017

Obiectele cosmice preferă să călătorească în grup. Lunile orbitează planete, planetele orbitează în jurul stelelor, iar galaxiile orbitează uneori în jurul altor galaxii.

Galaxia nostră poartă numele de Calea Lactee. Aceasta reprezintă o colecție gigantică de stele, praf și gaz cosmic, la care se adaugă și multe alte lucruri. În jurul galaxiei noastre credem că ar orbita circa 50 de galaxii mai mici dintre care doar două sunt vizibile cu ochiul liber. Acestea poartă numele de Norul Mare Magellanic și Norul Mic Magellanic.

Deși  putem observa acești nori fără ajutorul telescopului, studierea lor în detaliu s-a dovedit foarte dificil de realizat deoarece ei se întind pe o suprafată foarte mare. E ca și cum ai încerca să te uiti prin binoclu la o clădire întreagă.

Acum, având la dispoziție un nou telescop, suntem în măsură să analizăm vecinii noștri galactici în detaliu și deja am aflat ceva foarte interesant - cele două galaxii par a fi conectate între ele de o punte cosmică, cu o lungime de 43.000 de ani lumină, adică de patru ori mai mare comparativ cu lungimea Norului  Mare Magellanic.

Acest pod este format parțial din stele care au fost atrase din Norul Mic Magellanic  de către Norul Mare Magellanic. Acest lucru este posibil să se fi întâmplat cu 200 de milioane de ani în urmă, atunci când galaxiile pitice au trecut destul de aproape una de cealaltă.

 

Restul stelelor au fost atrase din Norul Mare Magellanic de către galaxia noastră, Calea Lactee. Este asemănător unei lecții pe care o primesc de la părinți doi frați care se ceartă de la jucăriile lor.

În imaginea de mai sus Calea Lactee arată ca un arc ce veghează în timpul nopții. Sub acest arc se pot observa două galaxii pitice; un bulb mai mare de la Norul Mare Magellanic și unul mai firav de la Norul Mic Magellanic.


Interesant

Noul telescop a descoperit și faptul că Norul Mare Magellanic este de patru ori mai mare decât se credea.

Share:

Maggiori Notizie
16 September 2020
14 September 2020
10 September 2020
3 September 2020

Printer-friendly

PDF File
1,1 MB